Unde plantam vita de vie in curte

Unde plantam vita de vie in curte
Pentru a putea fi obtinute productii mari de struguri si de buna calitate, este necesar sa se asigure doi factori - lumina si caldura - in conditii maximale.
In cazul culturii vitei de vie in jurul caselor, pe spatii mai mici, nu intotdeauna se pot respecta in totalitate cerintele ei fata de cei doi factori, fapt ce nu trebuie sa duca la renuntarea plantarii ei. Exista posibilitatea, avand in vedere insuşirile biologice ale vitei de vie, ca prin taieri si conducerea butucilor in forme foarte variate, pe tulpini de diferite inaltimi (pana la 1—2 m si mai mult), bolti etc, sa fie asigurate conditii cat mai bune de caldura si lumina. La alegerea locului petru plantarea vitei de vie se vor prefera locurile care sunt cat mai mult timp insorite in cursul unei zile. Vor fi preferate locurile din apropierea unor ziduri (garduri, ziduri ale casei etc.) expuse la lumina (spre sud, sud-vest sau sud-est), care asigura o cantitate suplimentara de caldura prin inmagazinarea si reflectarea razelor solare. Distanta de plantare a vitei fata de acestea va fi de cel putin 0,50—0,60 m pentru a permite circulatia aerului. In aceste conditii, butucii beneficiaza de o cantitate mai mare de caldura, strugurii se matureaza mai devreme, sunt mai frumos colorati, acumuleaza cantitati mai mari de zaharuri. Nu trebuie sa se uite ca vita de vie nu suporta umbra. Daca vita de vie se planteaza in apropierea pomilor, lastarii cresc puternic si in cautare de lumina pot afecta creşterea pomilor. De asemenea, este necesar sa se evite ca prin amplasarea butucilor sa fie stanjenita iluminarea ferestrelor sau a altor culturi de plante din curti. In acelaşi timp trebuie sa avem in vedere ca prin plantarea vitei de vie sa se infrumuseteze curtea, vita de vie sa se integreze armonios in aspectul general al curtii. In cazul culturilor in jurul casei, vita de vie, dispune de o gama foarte variabila de soluri. In cazul unor soluri necorespunzatoare, in general, culturii vitei de vie, exista posibilitati de imbunatatire a lor prin fertilizare, amendare, irigare etc. De multe ori locuinta este legata de strada printr-o alee asfaltata sau pietruita;de-a lungul acesteia se pot planta butuci de vita formand o bolta continua, inalta de aproximativ 3 m, larga de 2,5 m de lungime egala cu cea a aleii.

Votati articolul

Rating:
Nota: 3.96 din 5 - 119 voturi.

Comentarii 3 comentarii

alina 15 Februarie 2015
Se folosesc ingrasaminte naturale (gunoi de grajd bine descompus, compost) sau ingrasaminte minerale pe baza de azot, fosfor si potasiu.
ion 01 Februarie 2015
salutare...in timpul plantarii vitei de vie ce tipuri de ingrasaminte minerale sunt mai necesare? curtea nu e prea luminoasa si este in apropiera de un gard...multumesc mult.

Lasa un raspuns


Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.
Intrebare antispam: 3 - 2 =