Cum iau nastere bonsaii

Semintele care trebuie sa dea nastere arborilor pitici sunt semanate in ghivece foarte mici. Dupa ce incoltesc sunt lasate in ghivece pana cand radacinile noii plante cuprind tot pamantul ghiveciului, saracindu-l de substantele minerale nutritive. Se poate spune ca tanara planta "este supusa unui regim de infometare". Aceasta infometare continua planta fiind trecuta in alt ghiveci cu putin mai mare ca cel anterior. Radacinile copacului reusesc in curand sa cuprinda iarasi intregul pamant. Pentru a treia oara se scoate planta din ghiveci si se transplanteaza in altul ceva mai mare ca precedentul. Motivul trecerii plantei dintr-un vas intr-altul este acela de a o invata cu hrana foarte putina, care sa nu-i permita sa se se dezvolte normal si astfel sa ramana pitica. Cand planta s-a format este lasata in ghiveci. Este usor de inteles ca planta astfel hranita se dezvolta greu, tulpina si ramurile cresc foarte putin, deoarece sistemul sau radicular s-a atrofiat in mare masura. Neputandu-se dezvolta, radacinile imping in sus trunchiul copacului. Cultivatorii japonezi nu se limiteaza sa actioneze doar asupra sistemului radicular al arborilor pitici, pentru ca aceasta n-ar fi suficient. De aceea ei actioneaza si asupra ramurilor. Pentru aceasta de timpuriu ramurile se leaga fie de trunchi, fie intre ele, astfel ca ele capata o forma contorsionata, sinuoasa sau in zig-zag, urmarindu-se ca aspectul lor sa fie cat mai natural. Datorita metodelor aplicate, ramurile acestui arbore pitic sunt foarte apropiate unele de altele si de trunchi, astfel ca in ansamblu capata o forma sferica, ovoidala, conica sau piramidala. In aceste conditii trunchiul si ramurile se dezvolta mai greu si se ingroasa lent. Frunzele raman rudimentare, ca si trunchiul si ramurile. Adeseori un astfel de pitic, creat de gradinarii japonezi atinge venerabila varsta de 100 de ani, dar abia are 50 cm inaltime si 4 cm grosime. In cazul in care o ramura se usuca, este taiata imediat, pentru a da posibilitatea mugurelui aflat in apropiere sa se dezvolte si sa inlocuiasca ramura pierduta. Specialistii japonezi spun ca metoda nu da rezultate cu orice arbore. Unii sunt mai docili, altii mai refractari. In general, coniferele sunt mai potrivite decit arborii cu frunze cazatoare, care se dovedesc destul de refractare. Dintre conifere se preteaza specii de tuia si pin, Gingo biloba, iar dintre dicotiledonate unele specii de stejar de exemplu.