Cum să amenajezi o bucătărie funcțională și estetică

Cum să amenajezi o bucătărie funcțională și estetică
Mulți dintre noi privim bucătăria ca pe una din funcțiunile de bază ale locuinței. Aici gătim, aici luăm masa și tot aici petrecem timp alături de cei dragi. Prin prisma acestor multiple utilizări, avem nevoie să alegem cu atenție piesele care vor compune amenajarea.


Asigură-te că ai un plan înainte de a face orice achiziție. Măsoară spațiul disponibil și încearcă să schițezi viitoarele corpuri de mobilier după nevoile tale. Observă cât de multă lumină naturală pătrunde în cameră în diferite momente ale zilei; acest detaliu îți va fi de folos când vei hotărî ce culori vei alege pentru amenajare. Pentru a imprima mai multă luminozitate încăperii, mizează pe culori calde, deschise, pasteluri delicate sau tonuri neutre.

Cum îți alegi mobila de bucătărie

După zugrăvit și selectat finisajele, urmează probabil partea cea mai importantă din amenajarea bucătăriei - alegerea mobilierului.

În cele mai multe cazuri, spațiul din bucătărie nu este unul tocmai generos. De aceea ai nevoie să folosești cât mai eficient metri pătrați disponibili ca să ai loc atât pentru gătit, cât și pentru depozitare. Astfel, poți opta pentru dulapuri înalte până sus în tavan, așezate pe două rânduri. Mai poți adăuga o bară pentru ustensilele pe care le folosești cel mai des. Variază tipul de corpuri de mobilier pentru bucătărie. Se poartă dulapuri deschise (pentru corpurile superioare) sau doar simple etajere pentru obiectele pe care le folosești foarte des la gătit; în plus, expunerea aceasta deschisă poate fi o metodă inedită de a personaliza spațiul bucătăriei.

Când vorbim despre eficiența în bucătărie, ne referim în primul rând la triunghiul de lucru, concept care descrie spațiul parcurs între chiuveta, aragaz/plita, frigider, un traseu parcurs în mod obișnuit atunci când gătim. Urmărind această linie imaginară, îți poti stabili un plan al bucătăriei fără a face vreun compromis de la funcționalitate.

În același timp, este bine să ai în minte și următoarele configurații de bucătării: în forma literei L, în forma de U sau în linie. Există și opțiunea open space pentru apartamentele mici unde peretele despărțitor poate fi eliminat sau în apartamentele mai noi care vin astfel proiectate. Oricare din configurațiile menționate sunt posibile atât timp cât se pliază pe suprafața existentă și mai ales pe nevoile tale.

Cum asortezi faianța cu mobilierul din bucătărie

Ca să obții un decor plăcut, ia în calcul ca toate elementele să se imbine armonios. De aceea, finisajele precum faianța pentru bucătărie o vom alege în funcție de culoarea mobilierului.

În zilele noastre, rolul plăcilor ceramice nu mai este unul strict de protecție, ci are și un rol decorativ însemnat. De aceea, tindem să acordăm mai multă atenție acestui detaliu. Căutăm să asortăm faianța cu mobilierul pentru ca bucătăria modernă nu mai este strict un spațiu de gătit, ci unul multifuncțional. În acest sens, poți înlocui plăcile ceramice obișnuite cu plăci tip mozaic, cu un panou din sticlă colorată sau panouri decorative care imită diverse materiale. Opțiunile sunt variate și se pliază pe nevoile și bugetul disponibil.

Înainte de a alege culoarea faianței, ar fi indicat să stabilești dimensiunile plăcilor pe care dorești să le achizițonezi. Cele mai potrivite pentru placarea peretelui din zona blatului de lucru sunt plăcile de 10 x 10 cm, care au un impact estetic mai accentuat. În plus, poți lua în calcul să folosești plăcile ceramice doar pentru zonele de lucru, mai exact între dulapurile inferioare și cele superioare, incluzând spațiul pentru gătit și spălat. Acestea sunt zonele mai expuse murdăriei, de aceea e bine să urmărești ca, indiferent de dispunerea bucătăriei (în L sau în forma de U), să acoperi aceste zone.

Urmărește să scoți în evidență mobila de bucătărie optând pentru culori diferite prin care să echilibrezi cromatica amenajării. Dacă opțiunile ți se par prea variate, mizează pe variante clasice. Nu vei da greș cu faianța alba, simplă, stil Metro sau cu nuanțe neutre. În plus, cu ajutorul albului vei reuși să scoți în evidență orice altă culoare-accent îți dorești. Ai grijă doar la proporții! Evită asortări excesive de tipul mobilier albastru cu plăci albastre pentru că vei obține doar un efect dezagreabil.

Folosește o nuanță deschisă de gri, cu finisaj mat pentru dulapuri. Vei obține astfel un design contemporan, minimalist. Pentru bucătăriile clasice, urmărește tonurile deschise de bej, crem, olive sau chiar pasteluri blânde. În același timp, evită mixul de finisaje, texturi și culori diferite, iar electrocasnicele integrate să fie dintr-o singură gamă și culoare pentru o coerență stilistică.

Indiferent de opțiunile tale, alege cu atenție atât piesele de mobilier, punând accent pe calitate, cât și finisajele urmărind în același timp ca montajul să fie executat cu ajutorul unor profesioniști.

Votati articolul

Cum să amenajezi o bucătărie funcțională și estetică
Rating:
Nota: 5 din 5 - 1 vot.

Comentarii 0 comentarii

Lasa un raspuns


Informatiile scrise aici sunt confidentiale.
Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.
Intrebare antispam: 4 - 1 =